Asociatia Pentru Promovarea Si Dezvoltarea Turismului LITORAL - DELTA DUNARII
Despre noi Membrii Atractii Litoral Statiuni Hoteluri Evenimente Informatii Utile Contact

STATIUNI


EVENIMENTE


MANGALIA

Mangalia

Stravechiul Callatis, cu o vechime de peste 2400 de ani, actualul municipiu Mangalia are o populatie de 45 000 locuitori. Mangalia este si statiune balneoclimaterica permanenta, aflandu-se pe aceeasi latitudine cu renumitele localitati Nice, Monaco, San Remo. Mangalia (al carui nume deriva din bizantinul Pangalia si inseamna “cea mai frumoasa”) s-a dezvoltat ca statiune balneara dupa al doilea razboi  mondial. In bazele sale de tratament din cadrul Hotelului Mangalia se realizeaza proceduri cu apa mezotermala, sulfuroasa, captata din izvoarele “Callatis” si “Hercules”  pentru afectiuni digestive, renale, metabolice, reumatismale etc.

Mangalia de astazi este o statiune cu un farmec deosebit, care isi asteapta turistii in cele 1 400 locuri de cazare. Cu o plaja intinsa, cu nisip fin, beneficiind de o structura de cazare moderna, frumoasa statiune Mangalia are un farmec aparte. Aici se gaseste unul dintre cele mai moderne centre de conferinte si reuniuni de afaceri din tara - Centrul Roman de Afaceri “Marea Neagra”.

Mangalia este cunoscuta din cele mai vechi timpuri pentru efectul curativ al izvoarelor sale termale, aici fiind tratate afectiuni  reumatice, dermatologice si ginecologice.
Sanatoriul Balnear din Mangalia, amplasat alaturi de hotelul President si Policlinica Balneara din  complexul hotelier Mangalia suntrenumite pentru succesul tratamentelor pe care le realizeaza. Procedurile includ impachetari cu namol si parafina, masaj cu namol, bai de plante, electroterapie si hidroterapie, acupunctura, masaje speciale cu filtrat de namol, diferite investigatii clinice si paraclinice si tratamente cu Boicil, Pell-Amar si Alflutop. Exista instalatii pentru inhalatii cu aerosoli, bazine pentru kinetoterapie, sauna si sali pentru gimnastica medicala.