
La capătul unui drum ce depăseşte 2840 km de la izvoare, din Munţii Pădurea Neagră şi până la Marea Neagră, Dunărea construieşte, de mai bine de 12.000 de ani, una dintre cele mai frumoase şi reprezentative delte din lume. Ca marime, Delta Dunării este a doua din Europa, după cea a râului Volga. Prin bogăţia peisagistică şi faună, în care păsările ocupă un loc important, Delta Dunării este din punct de vedere ştiinţific un adevărat laborator de formare a ecosistemelor deltaice. Valoarea universală a Rezervaţiei Delta Dunării a fost recunoscută prin includerea ei în reţeaua universală a rezervaţiilor biosferei, în cadrul programului “Omul şi biosfera”, lansat de UNESCO în anul 1970.
Delta Dunării propriu-zisă este cea mai mare componentă a Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” şi are o suprafaţă totală de circa 4178 kmp, din care cea mai mare parte se găseşte pe teritoriul României, adică 3510 km2, reprezentând circa 82%, restul fiind situată pe partea stângă a braţului Chilia, inclusiv delta secundară a acestuia, în Ucraina.
Înzestrată cu resurse turistice naturale şi antropice deosebite, Delta poate satisface prin formele de turism practicate cerinţele diverse din primăvară până în toamnă. Valoarea peisagistică, estetică şi recreeativă a Deltei Dunării, dar şi calităţile unor factori naturali de cură, inclusiv ale bioclimatului sunt determinante în formarea motivaţiei turistice.
Zona limitrofă continentală a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării adăposteşte numeroase vestigii, monumente şi muzee care atestă etapele de locuire din antichitate şi până în prezent. Populaţia din Delta Dunării este purtătoarea unor tradiţii – case, costume, obiceiuri – cu o valoare deosebită. Satele turistice din Deltă constituie, prin originalitatea şi specificul resurselor, un produs turistic inedit.
Copyright CJ Tulcea. Foto: Leonov Valeriu |